chocolate scones
- butter & honey
- 20 iun. 2020
- 1 min de citit
Nu de multă vreme am postat o rețetă super simplă pentru enghlish scones, iar azi revin cu o rețetă la fel de simplă pentru iubitorii de ciocolată. Scones-urile de ciocolată sunt delicioase, pufoase în interior și ușor crocante la exterior, iar partea cea mai bună... puteți adăuga câtă ciocolată vă dorește inima.
Totul se poate face în mai puțin de 10 minute, așa că trebuie să încercați!
Ingrediente pentru chocolate scones
230g făină
20g cacao
1 linguriță praf de copt
2-3 linguri zahăr vanilat (după gust)
1/2 linguriță sare
75g unt (rece)
150 ml lapte
ciocolată albă sau cu lapte, cât de multă doriți
Instrucțiuni pentru chocolate scones
Se pun într-un bol făina, pudra de cacao, praful de copt, zahărul și sarea.
Se pune untul rece în bucăți și se amestecă cu degetele 2-3 minute, sfărmând bucățile de unt.
Se adaugă laptele și se amestecă până când compoziția este omogenă.
Adăugați și bucățile de ciocolată.
! Odată ce totul este bine incorporat, nu mai amestecați. Aluatul nu trebuie să fie frământat.
Se scoate aluatul pe o suprafață curată și ușor tapetată cu făină.
Se aplatizează aluatul aproximativ de grosimea a două degete.
Se taie formele cu ajutorul unui pahar (sau puteți taia aluatul în 8 patrate).
Se ung pe deasupra cu lapte și se presară puțină ciocolată.
Se lasă la cuptor 10-15 minute la 180°C.

If you try the recipe tag me on instagram @dariaporumb and use the hashtag #butterxhoney 🖤
Comments